Skip to main content

Hmmmm…ne place mult ce vedem! Mult, mult verde, alei pierdute printre o vegetaţie densă, aqua-slide-uri ascunse după copaci imenşi, o plajă artificială cu palmieri şi nisip alb, alb…o piscină imensă cu valuri anunţate de un clopoţel…

Cu 850.000 de vizitatori în fiecare an,  Siam Park din Tenerife rămâne cel mai mare şi mai atractiv parc acvatic din Europa, conform Trip Advisor.

Descoperim un water coaster diferit de ce mai văzusem noi. Ilinca, propulsoarea bucuriei şi  curajului atunci când e vorba de water fun, aclamă cât poate de serios: Ne dăm! Yupiiii! Ce tare-i toboganul ăsta!!!

O conving că ar trebui să încercăm noi, adulţii, prima dată.  În euforia vacanţei totul pare fun.

Urc scările. Ilinca ne face cu mâna de jos, bătând din palme de bucurie că avea să urce şi ea îndată aceleaşi scări şi apoi să alunece pe jetul de apă ce-şi sălta bărcile pneumatice aşa încât toţi ieşeau râzând.  Nimic din ce mi-am imaginat nu a fost aşa.

În primul rând, de jos, nu părea atât de înalt. De aici, de sus, abia o zăresc pe Ilinca pe după crengile vegetaţiei generoase. Inima parcă începe să mi se strângă şi răsare primul gand: Oare este periculos? Abia  întorc capul, (de parcă voiam să-mi scutur gândul încolţit în minte), că privirea îmi rămâne aţintită pe un panou pe care era desenată o inimă tăiată. Aoleu….Numai să nu mor…dacă mor aici? Mă întorc! Dau să fac un pas înapoi însă nu mai am loc. În spate, un cuplu care se ţinea de mână, parcă făcuseră o barieră special pentru mine. Şi nici nu am timp de răzgândiri, supoziţii sau întrebări. Totul se mişcă foarte, foarte repede.

Îl strâng pe Codrin tare de mână şi nu apuc sa mai spun nimic. Cred că de frică cuvintele mi-au încremenit pe buze. Îmi citeşte gândul nerostit şi mă linişteste, în felul lui: Durează doar 35  de secunde!

Cu tot şirul de oameni în spatele nostru, cu băiatul care ne aşeză barca galbenă în faţa noastră şi cu ochii lui ţintă spre mine aruncându-mi repezit: Orice ar fi, nu daţi drumul mânerelor bărcii!  Să vă ţineţi cât de strâns puteţi!  Have you got it? nu mai am timp de controlat emoţii, de gestionat situaţii tensionante şi mă trezesc în barcă, cu mâinile încleştate de mânerul bărcii.

Deşi totul mi se pare rush, rush… am timp să mă liniştesc o secundă. Atât. O secundă. Timp în care Codrin s-a aşezat în faţa mea, cu picioarele lipite de ale mele. Atât apuc să gândesc în acea secundă senin de apăsătoare: Ce bine că Ilinca a aşteptat şi nu a vrut să urce acum!

În secunda imediat următoare, ochii mei s-au adâncit în întunericul unui tub negru,  în cap îmi curgea toată apa unei mări, mi se părea că respiraţia sau lipsa ei nu-mi dădea nici măcar posibilitatea să urlu şi barca cea galbenă, care îmi adusese o singură secundă atât de preţuită de siguranţă,  cădea pe jeturi de apă uitând total de gravitaţie, ca mai apoi să zboare prin nişte tuneluri ba luminoase, ba cuprinse total de întuneric.

Subconştientul meu se dezlănţuise. Nu mai avea nicio logică. Bucăţi de gânduri săltau precum săltam eu în barca pneumatică:

Unu, doi, trei….nu mai e mult până la 35…

Doamne, dacă nu mor acum, promit că nu mă mai urc niciodată în aşa ceva..

Patru, cinci…

Ilinca zbura precis din barca asta…nu se putea ţine…

Şase, şapte…

Codrin, cu tine nu mai vorbesc….ce mi-ai făcut!!!…..

Opt, nouă…

La naiba…nu se mai termină…..vreau jos!!!!!!!

Şi gândurile năvăleau buluc, era front de război zbuciumul meu de 35 de secunde.

Într-un final, totul se linişteşte brusc. Ajung la lumină. Codrin parcă mâncase un ardei iute şi s-a înecat puţin. Acum râdea. Ilinca ne făcea semne de pe mal să ieşim repede. Eu nu mă pot mişca. Codrin mă trage de braţ să eliberez zona care urma să se aglomereze de toate celelalte bărci.

Ce ai, nu ţi-a plăcut?

Plăcut? Tremur şi plâng. De nervi, de frică, de gândul că Ilinca putea zbura din barcă.

Ajung la Ilinca şi-i frâng bucuria. Nu ai ce căuta acolo! Am crezut că o să mor!

Copilul mă priveşte cu o gravitate simulată.

Ilinca:  Aşa-i, tati? Mami era să moară??!!!?

Codrin: Nuuu….aşa e mami, mai fricoasă.

Ilinca: Şi eu nu mă dau acolo?

Codrin: Ba da, dar trebuie să mai aştepţi un timp. Până atunci hai în piscină că uite, vine valul şi-l pierdem!

Ilinca: Daaa….Mergem!!!! Mami, tu rămâi la plajă că trebuie să-ţi revii. Mâine tot aici venim!!!

Eu : Dacă mâine nu ar cere nimic din ieri şi din azi

Ne-am muta într-un  parc acvatic,

Toropiţi de un gând pneumatic:

Din tobogan şi din copilărie nu ai cum să cazi!

Leave a Reply