Skip to main content

Încă de când Călin Ene de la Sulina Fabuloasă a făcut evenimentul pe facebook pentru ediția din 2021 (a cincea, apropos) a Turului Deltei Dunării pe bicicletă, am dat click imediat pe PARTICIP pentru că mi-a sunat mai mult decât bine în urechi.

Iar cu vreo două săptămâni înainte ca evenimentul anului (pentru mine) să înceapă, mă furnicau cam tare degetele de la picioare…și încă nu începusem antrenamentele de pedalat pentru că vremea a fost potrivnică, dar și pentru că Scott-ul meu (bicicleta, da) era la pregătit pentru expediție la experții în biciclete de la Monticond Suceava.

Ajuns la Tulcea cu o seară înaintea primei zile a Turului, am avut ocazia ca în campingul în care am campat – Camping Danubius Tudor Vladimirescu – peste Dunăre, la Tulcea, să fac cunoștință cu primii colegi de ”suferință” în ale pedalatului și în ale observării minunilor Deltei Dunării în următoarele 7 zile. Și pentru că majoritatea, inclusiv ghidul nostru, Călin, erau experți în ale pedalatului, mi-am pus automat întrebarea dacă eu voi rezista tentației de a abandona, în caz că ar fi fost nevoie.

ZIUA 1 (Tulcea – Pardina. 30 km pe biciclet)

Turul a început duminică, la prânz, în compania a 15 colegi bicicliști (9 băieți și 6 fete) cu o ”plimbare” de vreo 30 km până în Pardina unde am campat la cort. Mare parte desfășurată pe drumul de pământ ce mărginește canalul Sireatca, prima drumeție a Turului nostru a fost o încântare pentru ochi și suflet, poate, mai puțin atunci când o barcă a ”zburat” pur și simplu pe lângă noi, lăsând în urmă nu doar un miros urât de benzină, ci și muzica dată la maxim, pe care trei tineri o fredonau ca și când doar zgomotul bărcii nu ar fi fost de ajuns într-un peisaj în care liniștea e la ea acasă. ”oooo…viața mea!” și nu mai continui pentru că v-ați dat seama ce muzică se asculta în barcă. 🙁

Scrumbie pe grătar, o bicicletă pe care nu mai încăpeau bagaje (chiar dacă aș fi vrut), răsăritul primei zile, fauna și flora Deltei, noi…..pe acestea și multe alte foto din prima zi le veți descoperi în cele ce urmează:

ZIUA a 2-a (Pardina – Periprava. 35 km pe bicicletă)

Treziți la ora 5, în zori (cum altfel, când dormi la cort și auzi toate ciripiturile și vântul aducător de ploaie? ), ziua a doua a debutat cu o cursă contracronometru împotriva timpului neprielnic. Se anunțau ploi și noi trebuia să ajungem întregi, pe bicicletă, măcar până la Chilia Veche, de unde urma să luăm vaporul spre Periprava.

Ploaia ne-a ocolit și am ajuns să vedem vechea gară-port din Chilia Veche cu câteva ore înainte ca vaporul nostru să sosească. Timp destul pentru reaprovizionare, pentru o vizită în satul ce abia acum începe a se moderniza (eh, sunt câteva blocuri, dar de pe vremea comunismului), dar și pentru o discuție despre istoria locului cu localnicii.

Bucuroși apoi că am putut pleca spre Periprava chiar înainte de venirea ploii cu vaporul care uneori, așa după cum povesteau localnicii, vine sau nu vine…nu știi niciodată. ”Dacă vine, pleci mai departe, dacă nu, pui cortul și aștepți ziua de mâine pentru că pe uscat nu poți ajunge în ultimul sat înainte de Marea Neagră.”

Ajunși în Periprava odată cu ploaia, cei mai mulți dintre noi am decis să înnoptăm la o pensiune, prima ieșită în cale. Aș numi-o, aș recomanda-o, dar doar dacă proprietarul ar fi altul….însă la cum s-a comportat ”taximetristul de București” (vorba unei colege din capitală), nu are rost nici măcar să aduc aminte despre numele pensiunii. Plimbarea pe străduțele Peripravei ne-a dat prilejul să întâlnim și oameni calzi care ne-au invitat la un pahar de ”întăritură” pe o vreme câinească ce avea să ne întâmpine și în ziua următoare, după cafeaua băută în grabă la birtul satului. Dar despre ziua a 3-a vă voi povesti mâine.

Traseul primelor două zile, prin nordul Deltei Dunării de pe teritoriul românesc:

Fotografii din cea de-a doua zi: pe marginea canalelor, la Chilia Veche și la Periprava:

ZIUA a 3-a (Periprava – Pădurea Letea – C.A. Rosetti – Sulina. 35 km pe bicicletă)

Dimineața zilei a treia ne-a întâmpinat cu o ploaie măruntă, iar prognoza nu arăta deloc bine, ceea ce s-a adeverit până la sfârșitul zilei. Periprava e un sat uitat de lume, cu multe case dărăpănate, drumuri formate din dune de nisip, ceea ce ne-a îngreunat foarte mult deplasarea pe biciclete. Ce ne-am fi făcut fără ploaie, mă întreb? Ploaia torențială a ”îmblânzit” drumul de nisip prin pădurea Letea, astfel încât am uitat ce înseamnă push-bike și am mers lejer (vorba vine – ploaia nu a contenit până la ieșirea din pădure) până când am văzut caii sălbatici atât de căutați și doriți înainte de plecarea în acest tur.

După ce ne-am săturat de sălbăticia de la Letea, ne-a ieșit în cale birtul din satul C.A. Rosetti, acolo de unde, spre surprinderea mea, am cumpărat și mâncat primele cireșe din acest an. Berea mea a rămas în frigider, pentru cine întreabă, cu promisiunea că voi reveni în sălbaticia acelor locuri.

Ploaia măruntă ne-a urmat chiar până în Sulina, acolo unde am găsit, neplăcut surprins, un oraș ce stă să se dărâme, multe case vechi fiind părăsite. Cina luată la un mic restaurant al localnicilor a făcut ca gustul amar cu care am pășit în Sulina să se mai aline. Pește, pește și iar pește…pardon…și gogoși ca la mama acasă.

Traseul zilei a 3-a a fost:

Înainte de ”noapte bună” am revizuit fotografiile făcute pe telefon și aparatul foto în această zi ploioasă și le-am ales pe cele reprezentative pe care vi le prezint mai jos:

ZIUA a 4-a (Sulina – Sf. Gheorghe. 35 km pe bicicletă)

Am sperat că peste noapte vremea se va schimba pentru că în prima parte a zilei a patra, Călin, ghidul nostru (apropos, v-am mai spus sau nu că e cel mai bun ghid din Delta Dunării?!!!) ne pregătise o ieșire de câteva ore pe canale cu caiacul, o experiență pe care nu aș fi vrut să o ratez. Însă cum planurile de acasă nu ”se pupă” cu cele de la Sulina, vremea nu ne-a permis să ne suim în caiace, așa că, vizitarea expoziției ”Sulina Veche” și a Cimitirului din Sulina cu mormintele piraților a umplut programul până la următoarea pedalare.

Aproape ne-a prins amiaza când s-a dat plecarea spre Sfântu Gheorghe, următoarea noastră destinație. Bicicleala pe canale până la Sfântu Gheorghe ne-a dat prilejul să vedem fauna sălbatică a Deltei: am văzut și fotografiat pelicani hrănindu-se, am văzut și mirosit o colonie imensă de cormorani, am văzut și fotografiat păsări cuibărind. Am traversat, pe bicicletă, unii sau cu barca, alții, deversoare, am pedalat pe dune de nisip, ca să fiu mai precis, o experiență ce merită trăită și refăcută o dată la câțiva ani, măcar.

Am făcut prima pană….asta da amintire!

Ajunși la Sfântu Gheorghe, ne-am delectat la localnici cu un storceag (borș de pește cu smântână, o delicatesă) și friptură de pește, apoi am mers la cazare, dar, din nou, nu în corturile luate de acasă pentru că cel puțin până a doua zi spre amiază prognoza anunța în continuare ploi.

Traseul nostru și fotografii din ziua a patra:

ZIUA a 5-a (Sf. Gheorghe – Mahmudia – Jurilovca. 78 km pe bicicletă)

Plecați cu noaptea în cap ca să prindem vaporul spre Mahmudia, ne-am înviorat de-a binelea când am citit prognoza meteo care s-a și adeverit: după ora 10, adică puțin după ce ajungeam la Mahmudia și începeam să pedalăm, ploaie trece și vine soarele cu multă vitamina D care înseamnă, obligat, optimism.

Drumul de o oră și 45 minute pe vapor a adus multe oportunități de a fotografia fauna sălbatică, ceea ce veți vedea și în majoritatea fotografiilor de mai jos.

Ajunși în Mahmudia am început să pedalăm spre Jurilovca și, chiar dacă aveam de parcurs cei mai mulți kilometri de până atunci, eram conștienți că asfaltul e muuult mai bun decât piatra tăioasă sau nisipul moale întâlnite pe drumurile dinainte.

Cu soare și voie bună, am oprit aproape în fiecare sat de pe traseu, denumindu-ne traseul din ziua a 5-a ”circuitul birturilor”. Acuma să nu vă gândiți că la birt se găsesc doar băuturi. Nu. În Deltă birturile sunt de fapt magazinele locale de unde ne aprovizionam cu alimente pentru cele două mese din zi în care nu mâncam pește.

Numai că buna dispoziție m-a părăsit în momentul în care am făcut prima pană a zilei, a doua a mea din circuit. De fapt chiar și după prima pană din acea zi, tot optimist am rămas, însă mi-a pierit cheful de pedalat după a doua și a treia pană, făcute la interval de câteva minute una de alta, semn că ceva era în neregulă cu roata bicicletei mele, drept pentru care, de la jumătatea drumului, aproape de Sarichioi, am mers cu o mașină până la Jurilovca, cu promisiunea că acest drum ce trece și pe la cetatea Enisala îl voi face în ultima zi, la întoarcerea în Tulcea.

Traseul zilei cu numărul 5:

ZIUA a 6-a (Jurilovca – Gura Portiței și Jurilovca – Cetatea Argamum. Doar vreo 12km pe bicicletă.)

Uitasem să vă spun că în Jurilovca am campat, în sfârșit, la cort, în campingul nou amenajat de primărie la capătul satului. Frumos.

Ziua a șasea a fost pentru relaxare: am ieșit dis-de-dimineață la fotografiat fauna deltei, apoi am sărit repede într-o barcă ce ne-a dus pe valurile lacului Razim către Gura Portiței vreme de vreo jumătate de oră. Pe fâșia de nisip de la Gura Portiței am prins primul bronz din acest an și, da, știu, v-am făcut deja poftă de mare.

A fost prima zi în care am reușit să ne facem și siesta la amiază, deh, zi de relax, pentru ca mai apoi să urcăm în șa vreme de vreo oră până la cetatea Argamum și capul Doloșman cu ieșire la lacul Razim și vedere frumoasă spre Gura Portiței. Vreme bună și de-un grătar, așa ca pentru ultima noapte în Delta Dunării, dar și pentru o ieșire la fotografiat apusul și ”coloniile” de maci nesfârșite din împrejurimile satului ăsta frumos căruia îi zice Jurilovca.

Traseul zilei cu numărul 6, pe bicicletă și fotografiile nelipsite:

ZIUA a 7-a….și ultima (Jurilovca – Tulcea. 61 km pe bicicletă.)

Ziua de care ”mă temeam” a venit pe nesimțite și săptămâna petrecută în deltă alături de ceilalți 15 bicicliști, acum prieteni, ajunsese la ultimul capitol. Și ce capitol! Cea mai lungă ”cursă” a mea din cele 7 zile, pardon, din viața mea…da…pentru că nu mai pedalasem niciodată 60+ km într-o singură zi. Și ce gânduri îmi treceau prin cap în dimineața plecării: pot face eu 60+ km? oare voi mai face pană? câte? la ce oră ajung la Tulcea? Toate aceste întrebări și-au găsit răspunsurile căutate la finalul călătoriei, la ora 13.30, fără pană și cu adrenalina de mai pedala încă 60+ km.

Peisajul Dobrogei văzut de pe bicicletă e unul ireal, frumos, grandios și ajunge la suflet încă de la primele pedale. Cei 60 km de la Jurilovca la Tulcea ne-au adus dealuri și văi (ei, nu ca la Fălticeni, mai domoale, e clar), ne-au pus mereu în fața peisajelor frumoase cu maci și eoliene, ne-au arătat minut cu minut viața adevărată din sud-estul țării cu tractoare pe câmp sau oameni trebăluind prin curte. Am avut, din nou, privilegiul de a fi ”survolați” de cârduri de pelicani, de a fi aclamați de copii prin satele prin care am trecut sau luați la întrebări de cei cărora li se părea ceva imposibil să mergi pe bicicletă atâtea zile, atâția kilometri.

Ziua și tura noastră s-a încheiat cum nu se putea mai frumos, cu o coborâre epică de vreo 6 km spre Tulcea pe lângă o pădure de salcâmi înfloriți, experiența noastră în Delta Dunării terminându-se pe pavate, pe străzile din capitala județului.

Traseul nostru de 61 km, Jurilovca – Tulcea:

Fotografiile din ultima noastră zi, ziua în care am renunțat la rucsac și implicit la aparatul foto, având la îndemână doar camera foto a telefonului:

VA URMA, cu promisiunea unei reveniri pe traseele atât de frumoase ale Deltei Dunării.

2 Comments

Leave a Reply