Există în Toscana o destinaţie vânată şi râvnită de toţi marii fotografi ai lumii.
S-au scris mii de articole despre acest loc, s-au analizat minuţios cele mai bune unghiuri pentru “capturarea” imaginii perfecte, s-au lansat opinii virulente despre momentul zilei prielnic obiectivului dar, mai mult decât atât, s-au răspândit un număr copleşitor de fotografii cu acest cadru.
Codrin a cercetat virtual cam toate locaţiile menite să ne ofere accesul facil la cel mai frumos răsărit şi, până la urmă, se hotărăşte să petrecem o noapte la Poderino, o fermă viticolă în apropiere de Chianti. Proprietarul, foarte prietenos când aude că suntem români, ne explică că este o fermă unde putem găti singuri, chiar să-I ajutăm la treabă dacă e nevoie însă, pentru a servi masa la restaurant, trebuie să mergem în cel mai apropiat oraş….Ne poate oferi însă, cu drag, un mic dejun cu produsele de la fermă şi cu nişte poveşti despre locaţie.
Excelent! ne gândim. Ce mâncare ţi-ar trebui când ştii că dimineaţa devreme vei asista la cel mai frumos spectacol oferit de soare: răsăritul? În culorile unui Brumar timpuriu, pe buza unui deal arat proaspăt, aşteptăm secunda aceea de graţie, când moţul roşiatic al astrului legendar urcă încet, încet, până se preface mai întâi într-o felie de pepene, apoi într-una mai mare, de dovleac, ca într-un final să se arcuiască lin, până se transformă-ntr-un ghem de foc. Genele noastre refuză orice mişcare, rămân împietrite şi menţin o privire fixă spre mingea purpurie ce se ridică între chiparoşi, lângă turla bisericuţii Vitaleta, uitată pe dealurile Orciei.
Să strigi STOP CADRU?!!? Să împiedici alunecarea imprimată pe cer? Poţi?!!? Să-ţi mişti arătătorul în aer ca pe un cursor pe conturul unui ecran? Să dai save? Poţi?!!? N-ai nici cea mai mică putere aici…eşti mic, mic…singurul lucru care-ţi este îngăduit să-l faci este să stai nemişcat şi să adulmeci clipa. Care aici, la Poderino, în Toscana, e esenţă, e miez de timp şi vremuri.
Click! Click! Vorbele sunt încă încâlcite, prinse laconic de gânduri şi nimeni nu îndrăzneşte să le provoace. Le mai lasă încă scufundate în amorţeala dimineţii.
Click! Click! Se încearcă captarea ideală, furtul convenţional de sublim şi fiecare fotograf îşi armează aparatul sperând că soarele va prinde contur pasional doar în imaginea lui.
Totul se petrece uluitor de repede. Şi, parcă la un semn, toţi încep să şoptească încetişor, domol, în toate limbile pământului. Vraja nu se destramă, doar se metamorfozează. Şi peste 24 de ore, pe dealul acesta, vor fi alţi ochi pe monopied, prezenţi la întâlnirea cu cel mai frumos răsărit de soare. Pentru că aşa e Toscana!
