Parisul nu-i un oraş. Parisul e o stare.

În Paris, nu oameni se plimbă alene pretutindeni, ci inimi moi, sidefate, cu vise la purtător.

În Paris, n-ai să vezi niciodată străzi. În Paris sunt drumuri dinspre noi înşine către noi înşine.

Despre Paris, nu poţi scrie cu litere. În Paris, se poartă scrisul cu semne ale eternităţii.

Când eşti în Paris, nu mai poţi avea încredere în legile gravitaţiei pentru că timpul împrăştie până şi silabele.

La Paris, oamenii nu dorm pe saltele sau perni. Se lasă uşor, pe spate, până ating anotimpurile.

Parisul nu are o limbă proprie, vorbită la unison. În Paris se comunică prin priviri atemporale, agăţate printre semne de punctuaţie anticipate.

Spre Paris, nu se abat gânduri negre, nici măcar gri. Parisul străluceşte precum ochii de copil când împăştie ciocolată pe buze.

Dinspre Paris, zborul nu se anulează niciodată. Nici măcar atunci când sunt intemperii ale vieţii, pe post de santinelă.

În Paris, cafeaua e sorbită cu dor de poveşti ce-ţi lasă dâre pe suflet.

Parisul nu-i un oraş. Parisul e o stare.

3 Comments

  • Magda Szekely spune:

    Citind,,Parisul nu-i un oraș.Parisul e o stare.” am fost impresionata și in acelasi timp emoționată de starea pe care o transmite textul supeb și inspirat ce însoțește imaginile orașului!! Va mulțumesc pt acest moment ,in care am retrait starea mea din Paris!!

  • Lumy spune:

    Minunat este un cuvânt prea mic printre miile de cuvinte si stări transmise catre mine!!!! Esti super tare, profa!!!!!

Lasă un răspuns