Dimineaţă fără griji, un soare ocupat să facă cunoştinţă cu toţi ochii semideschişi şi obidiţi de atâta lumină…

Aer de duminică, de zi de târg aici, de tarabe colorate, înghesuite unele în altele ca la un dans aritmic şi suprapus altor mişcări. Oamenii….oamenii şi ei oarecum nesiguri de paşii lor, mişcându-se ca într-o bulă de impersonală risipă a atenţiei, incertitudinea împingându-i când pe o pleoapă a somnului, când pe o arcadă a gândului. Începutul de zi înhaţă mişeleşte clipele, ţi le aşază în palme şi tu rămâi privind în jur, neştiind ce să faci cu atât de mult timp. Te relaxezi, te adânceşti pe străduţe neumblate şi-ţi minimalizezi atenţia. O laşi să-şi aleagă unghiurile favorabile care o conduc  spre nesfârşitele întinderi pline de ape, întretăiate de viaţă, din faţa ochilor tăi.

Puerto de Mogan mai întâi îţi accelerează sinapsele întregii fiinţe.  Apoi, îţi anulează toate simţurile, te pătrunde cu tot ce-i aparţine şi cu tot ce-l defineşte. Îţi ancorează în suflet şi-ţi lasă senzaţia de beatitudine să-ţi împresoare trăirile, până se anulează cu totul în simboluri fără hotar: apă, cer şi port. Mult și aproape nimic. Puerto de Mogan.

Lasă un răspuns