O zi în Santa Cruz, capitala insulei Tenerife, îţi dă posibilitatea să te edifici asupra lucrurilor cu adevărat preţioase pe care ţi le poate oferi oraşul în sine.
În ciuda crizei economice prin care trece acum Spania, există o mândrie naţională şi un optimism care s-au impregnat pe acest petec de pământ uscat de soare. Oraş al contrastelor, în care elementele industriei moderne se suprapun peste moştenirea culturală bogată de care a avut parte insula, îţi dovedeşte că Tenerife e mai mult decât turism de masă şi cluburi de noapte. În 2012, ziarul britanic “The Guardian” a inclus oraşul Santa Cruz de Tenerife pe lista celor mai bune 5 locuri de locuit din lume.
Clar, Auditoriumul e clădirea emblematică a oraşului. Faimosul architect Santiago de Calatrava a conceput un design cu linii curbe, astfel încât ai impresia că acoperişul îşi poate lua zborul în orice moment spre mare.
Centrul oraşului, La Laguna, este declarat Patrimoniu UNESCO şi o plimbare pe aceste străduţe echivalează cu întoarcerea în timp. Un timp în care conchistadorii se odihneau pe colţul unei pietre neşlefuite şi îşi ştergeau zăduful cu dosul palmei. La ani distanţă, mii de călători amestecaţi printre ziduri din alte secole păşesc cu o bucuroasă disperare prin Canary Islands, sechestrând sub pleoape Canary Time…