Nu poţi niciodată să spui, ca profesor, că ţi-a fost dat să le trăieşti pe toate, până ce nu călătoreşti cu elevii într-o tabără sau excursie, care să dureze cel puţin 6 zile. Şi nu cu un autocar care să te ia din faţa şcolii! Ci cu mijloace de transport diverse: tren, microbuz, avion, vapor, taxi… Şi nu în România, într-un loc cunoscut, ci în străinătate, într-un loc nou şi pentru tine.
Abia atunci apelezi la toaaaaate resursele psihopedagogiei din perspectiva paradigmelor moderne, iar strategiile active de realizare a unui feed-back operativ şi continuu sunt puse mereu la greaaaaaa încercare! 🙂
Odată ce grupul s-a format (cam cu câteva luni bune înainte de marea aventură), trebuie să-ţi asumi faptul că, în pauze sau în cele mai nepotrivite momente, de undeva vor apărea nişte ochişori care să te anunţe: Doamna, abia aştept să plecăm în excursie!; Doamna, mi-am luat troller cu dimensiunea de 52 cm. Oare e bun?; Doamna, nu mai trece timpul asta…ca eu vreau să mergem mai repede!
Cât despre tine, preferi să amâni mereu gândul acelei zile şi toată vânzoleala orelor dinainte de plecare, pentru muult mai târziu. Acte, dosare, semnături, întrebări comode sau incomode, programul… toate fac parte din pregătirile unei excursii pentru care deja ai luat bilete şi care, în niciun chip, nu mai poate fi amânată.
Rutina trece în grabă pe lângă noi şi iată-ne înaintea plecării…. Părinţi, emoţii, bagaje, sfaturi. Toate se întrec acum, la plecare, în timp ce ochii excursioniştilor mei zvâcnesc de nerăbdare. Îi simt. Abia aşteapă să se vadă urcaţi în microbuz, tren sau avion şi să ofere spiritului lor libertatea visată încă din iarna trecută. Habar nu am ce e în sufletul lor când descoperă că sunt stăpânii propriei lor călătorii, însă îi aud cum chicotesc şi cum rotunjensc râsetele ca pe nişte semnături ale vacanţei mult visate. Pe care nimeni şi nimic nu trebuie să le-o strice!
La drum, călătoreşti şi nici nu îţi dai seama cum trec zilele. Valorificăm tot ce se poate pentru a ne încărca de amintiri şi pentru a avea un somn liniştit pe timpul nopţii. Vizităm mai mult decât ne-am propus şi suntem mereu pe drum. Şi habar nu am cum se face că, deşi îi surprind obosiţi la finalul zilei, când intră toţi în camere, le sare pe loc oboseala! Aţi mai auzit de un aşa lucru neînchipuit? Şi încă o serie de chicoteli, glume, poveşti, alergat dintr-o cameră în alta. Vorba Anei, prietena mea, care a decis să ne însoţească într-o astfel de călătorie: Apăi cu elevii ăştia, excursiile sunt fantastice! Ei nu se plictisesc niciodată de râsete, de farse, de voie bună. Şi nici nu-i auzi discutând despre rate, salarii sau politică. Singura lor problema e cum să aibă telefonul încărcat pentru toată ziua şi cum să găsească nimicuri pe care să le transforme în prilej de bucurie!
La finalul fiecărui drum cu elevii, îmi spun: Îmi trebuie o pauză. Cred că nu mai fac excursii curând. Însă oboseala trece şi apar din nou aceiaşi ochişori pe holurile liceului care îţi încearcă trăirile şi amintirile: Doamna, anul ăsta unde mai mergem?
foto copertă – Cabo da Roca (Portugalia, 2014)
Barcelona (Spania), 2013
Sintra (Portugalia), 2014
Malta, 2015
Malta, 2015
Cipru, 2017
Nicosia (Cipru), 2017
Munchen (Germania), 2018
Munchen (Germania), 2018
Munchen (Germania), 2018
Legoland (Germania), 2018
Lisabona (Portugalia, 2014), Barcelona (Spania, 2013), Sintra (Portugalia, 2014)
Pafos şi Water World în Ayia Napa (Cipru, 2017)
Felicitări, Dana și Codrin, pentru haihuiala prin lume și împărtășirea impresiilor. Călătorim alături de voi. Ce frumos jurnal de vacanță cu impresii din călătorii. Într-adevăr, călător/ești! Sunteți o familie împlinită! La multe haihuiele!
Îţi mulţumim, Sorin! Ne dorim să călătoriţi cu noi, prin poveşti, în toată lumea asta mare!